Măru’ străvechi din Poiana Mărului

Proiectul „Măru’ străvechi din Poiana Mărului”, inițiat de Luana-Teodora Lance, reprezintă un demers remarcabil de revitalizare comunitară și de conservare a patrimoniului natural și cultural din zona Banatului de Munte. Pornind de la o observație lucidă asupra schimbărilor comportamentale din satele românești, proiectul se constituie într-un răspuns curajos și creativ la un fenomen profund: pierderea identității rurale, atât prin abandonarea resurselor naturale tradiționale, cât și prin neglijarea valorilor culturale. Misiunea propusă depășește simpla producție alimentară și vizează renașterea unui mod de viață, a unei comunități și a unei conștiințe rurale bazate pe respect pentru natură, solidaritate intergenerațională și autenticitate.

Inițiativa se remarcă prin autenticitatea discursului și prin forța personală a poveștii care o fundamentează, conferindu-i o ancorare emoțională și simbolică aparte. Pornind de la exemplul pozitiv al Centrului pentru Tineret din Moniom, proiectul demonstrează înțelegerea faptului că schimbarea pornește de la implicarea activă a celor care iubesc locul, cunosc oamenii și înțeleg valorile locale. Reintroducerea soiurilor vechi de mere nu este doar o acțiune de conservare agricolă, ci o formă de rezistență culturală în fața uniformizării și industrializării alimentare. Alegerea de a produce sucuri din soiuri locale rare, cu beneficii recunoscute pentru sănătate și proveniență bio garantată, răspunde atât unei nevoi de piață în creștere, cât și unei nevoi educative: aceea de a reconecta oamenii, în special tinerii, cu natura și cu propriile rădăcini.

Componenta educativă este esențială în proiect, deoarece în paralel cu producția de sucuri se dorește crearea unui centru de promovare a valorilor tradiționale și de conștientizare a beneficiilor alimentației naturale. Includerea activităților cu tineri, organizarea de seri folclorice și legătura cu festivaluri locale aduc o dimensiune cultural-identitară semnificativă, transformând întreprinderea socială într-un centru viu de educație comunitară și de reîntoarcere la valorile fundamentale ale satului românesc. Prin modul în care este construit modelul organizațional – familial, solidar, cu implicarea voluntarilor și angajarea persoanelor vulnerabile – se respectă principiile economiei sociale și se întărește ideea de apartenență și responsabilitate colectivă.

Dintr-o perspectivă constructivă, proiectul ar putea beneficia de o structurare mai clară a strategiei de sustenabilitate economică și de promovare, în special în ceea ce privește accesibilitatea și scalabilitatea produsului. Deși accentul pus pe tradiție și autenticitate este esențial, este important ca această viziune să fie susținută de un plan de distribuție eficient, adaptat provocărilor de infrastructură menționate (cum ar fi lipsa unui drum amenajat până la locul de procesare). De asemenea, includerea unui sistem de precomenzi, participarea la târguri locale și naționale, precum și crearea unei platforme online de prezentare și vânzare ar putea extinde impactul inițiativei și ar garanta sustenabilitatea financiară a proiectului pe termen lung.

Buna, Luana Lance!

Proiectul „Mărul străvechi din Poiana Mărului” mi se pare o întoarcere frumoasă la rădăcini – la sensul profund al cuvântului „a păstra”. Într-o lume grăbită, în care totul se uniformizează și tradițiile par să piardă teren, acest demers vine ca o respirație adâncă de autenticitate. Ideea de a salva soiuri vechi de măr nu este doar un act de protejare a naturii, ci și unul de salvare a memoriei colective. Fiecare măr vechi are o poveste – poate una legată de o bunică, de o curte cu iarbă udă dimineața, de toamne în care se făcea suc de casă sau plăcintă cu scorțișoară. Astfel, proiectul nu păstrează doar copaci, ci și amintiri, identitate și emoție.

Unul dintre cele mai puternice puncte forte ale proiectului este dimensiunea lui culturală și ecologică. Într-un context în care agricultura modernă preferă soiuri comerciale, rapide, uniforme, acest proiect vine să revalorifice diversitatea – și nu doar genetică, ci și gustativă, emoțională, simbolică. Soiurile vechi de măr sunt mai rezistente la boli, mai bine adaptate climei locale și, de multe ori, mai gustoase decât cele moderne. În plus, salvarea acestor soiuri contribuie direct la biodiversitate, o miză tot mai importantă într-o lume afectată de schimbările climatice.

De asemenea, proiectul este și un act de revitalizare comunitară. Implicarea oamenilor locului – fie că sunt agricultori, voluntari sau tineri curioși – în redescoperirea și replantarea soiurilor vechi creează legături între generații. Bătrânii care își amintesc de livezile din copilărie pot deveni adevărate arhive vii, iar tinerii pot găsi în aceste povești o sursă de mândrie și motivație. Astfel, proiectul devine și o punte între trecut și viitor, între tradiție și inovație.

Cu toate acestea, provocările nu lipsesc. Una dintre cele mai evidente este lipsa interesului general față de soiurile tradiționale. Într-o piață dominată de marketing agresiv, e greu să convingi un consumator obișnuit cu mere mari, lucioase, perfecte vizual, să aleagă un măr mic, poate pătat, dar cu o istorie bogată. Aici intervine provocarea educațională: cum îi convingem pe oameni că valoarea nu stă doar în aspect, ci și în origine, gust, identitate?

O altă dificultate ține de resurse – fie ele financiare, umane sau logistice. Conservarea soiurilor vechi implică muncă de cercetare, testări, plantări, îngrijire, promovare. Nu este o muncă spectaculoasă pe termen scurt, iar rezultatele se văd în ani, nu în luni. Așadar, răbdarea și perseverența sunt cruciale.

Pentru a depăși aceste obstacole, soluțiile pot fi multiple și creative. În primul rând, proiectul ar putea beneficia de campanii de storytelling autentic, în care fiecare soi de măr vechi este prezentat ca un personaj cu o poveste proprie. Asocierea soiurilor cu legende locale, rețete tradiționale sau imagini din trecut poate atrage emoțional publicul. În al doilea rând, se pot organiza ateliere, degustări și târguri tematice, unde oamenii să experimenteze direct diferențele dintre soiurile vechi și cele comerciale. O experiență gustativă reală poate convinge mai mult decât o broșură.

Nu în ultimul rând, atragerea de parteneriate cu restaurante, brutării artizanale, piețe locale sau chiar școli poate transforma mărul vechi într-un produs-vedetă, un simbol al identității locale. Dacă un chef celebru face o tartă cu „mărul de Poiana Mărului”, povestea capătă vizibilitate și relevanță contemporană.

În concluzie, proiectul „Mărul străvechi din Poiana Mărului” nu este doar o inițiativă agricolă, ci o declarație de dragoste față de pământ, față de tradiții și față de oameni. E nevoie de curaj, răbdare și viziune pentru a merge împotriva curentului, dar exact asta face acest proiect – și tocmai de aceea merită nu doar apreciat, ci și susținut.

Din punctul meu de vedere , intr-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care valorile moderne tind să înlocuiască obiceiurile de altădată, păstrarea și promovarea tradițiilor satului românesc devin nu doar o alegere culturală, ci o necesitate socială.

Comunitatea are nevoie de rădăcini. Tradițiile, obiceiurile, meșteșugurile, dar și resursele vechi ale pământului ,cum sunt soiurile străvechi de mere , formează identitatea unui sat. Din păcate, aceste elemente dispar treptat, lăsând în urmă nu doar livezi părăsite, ci și o pierdere a simțului apartenenței.

Soiurile vechi de mere, un patrimoniu ignorat. Livezile bătrâne din satele noastre încă ascund comori: soiuri autentice de mere cu gusturi și arome de neînlocuit, mult mai bogate nutrițional decât echivalentele lor moderne. Din păcate, lipsa valorificării acestor soiuri a dus la abandonarea lor.

Nu e vorba doar despre dispariția obiceiurilor frumoase, ci despre dezrădăcinare. Despre faptul că oamenii de la sat nu mai cultivă pământul, nu mai cresc animale, nu mai valorifică ce au. Sănătatea comunității e în declin, iar alimentația dezechilibrată, sedentarismul și înstrăinarea de natură contribuie la probleme reale de sănătate fizică și emoțională.

Sunt profund impresionata de faptul ca o tanara de varsta ta , are perspective de viitor , de o atat de mare insemnatate , care sa aduca valoare societatii rurale si sa contribuie la dainuirea obiceiurilor de demult, in general tineretul zilelor de acum , are  tendinta de a pleca din mediul rural , de a se dezradacina complet de traditiile de demult.

Misiunea socială a întreprinderii tale,  este profund ancorată în valorile tradiționale ale satului românesc și în responsabilitatea față de mediu și sănătatea comunității. Ma bucur sa vad ca exista interes in  contribuirea activa la conștientizarea și valorificarea patrimoniului cultural și natural pe păstrarea soiurilor vechi de mere, un simbol al identității rurale  și pe renașterea tradițiilor comunitare care altădată defineau viața satului.

Într-o lume în care globalizarea și urbanizarea determină o estompare a identităților locale, iar tinerii din mediul rural sunt tot mai deconectați de la rădăcinile lor culturale,  ma bucura enorm  sa vad faptul ca misiunea tinerei generatii  capătă o importanță vitală. Prin această întreprindere, vei  reda satului, spiritul de altădată, acel spirit al clăcilor, al unității și al muncii împreună  prin implicarea activă a comunității, în special a tinerilor.

Radăcinile culturale par să se piardă în praful grabei cotidiene, este cu adevărat încurajator să vedem cum tânăra generație își asumă misiunea de a reda satului românesc sufletul său. Prin această întreprindere, nu doar că se reînvie tradițiile, dar se reaprinde și acel spirit autentic al clăcilor, al lucrului împreună, al solidarității rurale, care a ținut odinioară comunitățile unite.

Este o chemare la rădăcini, dar și un pas înainte, către un viitor în care modernul și tradiționalul pot coexista armonios, dacă sunt ancorate în valori autentice. Implicarea tinerilor în această misiune este nu doar un act de curaj, ci și o dovadă că speranța nu a dispărut din satele noastre. Dimpotrivă, ea prinde rădăcini din nou – în livezi, în amintiri, în visuri duse mai departe cu inima curată.

Această inițiativă este un exemplu elocvent de cum tradiția și inovația pot merge mână în mână pentru a reda vitalitate unei comunități rurale. Dorința de a reînvia nu doar gustul merelor de altădată, ci și valorile unei societăți unite și sănătoase, demonstrează o viziune profundă și echilibrată asupra dezvoltării locale sustenabile.

Crearea unui centru comunitar pentru tineri, care îmbină educația, cultura și producția locală, este mai mult decât un proiect este o formă de renaștere socială. Este o investiție în oameni, în rădăcini și în viitor. Valoarea adăugată a sucurilor nu vine doar din naturalețea lor, ci și din povestea care le însoțește ,o poveste despre identitate, comunitate și grija față de natură.

În plus, implicarea tinerilor și a persoanelor vulnerabile transformă această întreprindere într-un spațiu de incluziune și oportunitate, unde fiecare poate contribui și simți că face parte dintr-un întreg. Modelul democratic de funcționare, bazat pe voluntariat și cooperare, reflectă perfect spiritul autentic al satului românesc de odinioară  și îl readuce la viață.

Este o inițiativă care inspiră și arată că schimbarea profundă începe adesea în cele mai simple locuri: într-o livadă, într-un sat, din dorința sinceră de a da sens valorilor moștenite.

Mă bucur sincer că am avut ocazia să citesc această lucrare. Mi se pare o inițiativă foarte frumoasă și inspirată, mai ales pentru că vine din partea unui tânăr care nu doar că observă schimbările din jurul său, dar chiar își dorește să facă ceva concret în legătură cu ele. „Măru’ străvechi din Poiana Mărului” nu este doar un proiect de întreprindere socială, ci un manifest pentru păstrarea a ceea ce înseamnă cu adevărat satul românesc: obiceiuri, natură, gusturi, oameni și legături între generații.

Mi-a plăcut foarte mult modul în care sunt îmbinate tradițiile locale cu ideea de sănătate, educație și implicare civică a tinerilor. Cred că exact asta lipsește din multe sate din România astăzi – un punct de legătură viu între trecut și viitor, între valorile moștenite și cele care trebuie create pentru noile generații. Faptul că autorul aduce în discuție situația actuală a satului, lipsa de interes pentru cultivarea pământului, dispariția soiurilor vechi sau a obiceiurilor populare, mi se pare foarte realist și important. E ușor să idealizăm satul românesc, dar e mult mai dificil – și totodată necesar – să privim cu luciditate unde ne aflăm acum și ce putem face, concret, pentru a nu pierde tot ce are valoare.

Ideea sucurilor naturale din soiuri vechi de mere mi s-a părut excelentă – nu doar că sună delicios, dar transmite și un mesaj clar: natura ne oferă daruri autentice, dar e responsabilitatea noastră să le prețuim și să le valorificăm sustenabil. Accentul pus pe colaborarea cu localnicii, pe muncă în echipă și pe educație face ca proiectul să fie și mai valoros. Este un model de bună practică ce îmbină armonios tradiția cu inițiativa antreprenorială, responsabilitatea ecologică și implicarea socială.

Mi-a plăcut mult și exemplul cu centrul de la Moniom, care arată că inițiativele de acest fel nu sunt doar visuri frumoase, ci pot deveni realitate dacă există voință, perseverență și încredere în oameni. Astfel de idei au puterea de a schimba mentalități, mai ales în rândul tinerilor, oferindu-le motivația de a rămâne aproape de rădăcinile lor și de a se implica în viața comunității.

Consider că proiectul are un potențial real, nu doar economic, ci și social și educativ. Este genul de inițiativă care te face să te simți mândru că aparții acestui loc și care îți dă speranța că satul românesc mai are un viitor.

Un alt lucru care mi-a atras atenția este faptul că inițiativa nu se limitează doar la producerea sucurilor sau la revitalizarea unei livezi, ci își propune să creeze un model sustenabil de dezvoltare rurală. Este vorba despre educație, implicare, solidaritate și respect față de mediul înconjurător. Este impresionant cum o idee simplă poate avea atâtea ramificații pozitive: de la conservarea biodiversității până la renașterea sentimentului de apartenență în rândul tinerilor. Astfel de inițiative ne arată că viitorul satului românesc poate fi construit prin pași mici, dar siguri, dacă sunt făcuți cu suflet și responsabilitate.

Foarte pragmatică descrierea satului bănățean. Tot ce ați menționat reflectă modul de viață pe care oamenii din satele noastre l-au ales, iar acest mod pare ca nu se mai înfrânează ci își continuă decădere într-un ritm alert.

Lipsa de conștientizare a sătenilor a dus inclusiv la degradarea livezilor atât prin abandon cât și prin introducerea unor soiuri noi, inferioare gustativ și calitativ în comparație cu soiurile noastre tradiționale.

Această inițiativă, de a salva livezile cu meri bătrâni, nu este doar despre meri ci despre identitatea Gugulanului, ba chiar mai mult, despre identitatea noastră ca popor, dar și despre sănătate. Această sănătate după care foarte mulți oameni plâng, dar nu o caută acolo unde este ea, în alimentație sănătoasă, în lucrurile simple și curate pe care viața tradițională de la sat le avea și încă poate să le aibă.

Tinerii au nevoie să afle despre bogăția identității lor locale, despre valoarea soiurilor tradiționale și despre gust, pentru ca am uitat ce înseamnă gustul bun al fructelor de când cumpărăm tot din magazine sau de la samsarii care vin la poarta în toate satele.

Pentru viitor, valorificarea merelor poate fi chiar un model pe care tinerii îl pot prelua și astfel pot începe să își valorifice și ei propriile livezi primite de la străbuni.

De asemenea schimbarile în lumea satului pot începe de la tineri pentru că, dacă ei înțeleg valoarea legumelor și a fructelor sănătoase, și încep să contribuie împreună cu familiile la cultivarea grădinilor, atunci viața satului este salvată.

Sucul de mere produs din mere naturale, soiuri vechi, crescute din sol curat și coapte de razele soarelui nu îl putem compara cu cele găsite astăzi pe rafturile magazinelor. 

Din punct de vedere al rentabilității este posibil să fie nevoie să extindeți zona de colectare, cel puțin până încep sătenii să se organizeze și să înceapă să aducă suficiente merele la centru. Dacă majoritatea livezilor sunt neîngrijite accesul și posibilitatea colectării merelor va fi limitată în prima fază.

De asemenea la ambalare, dacă există o posibilitate de a ambala sucul într-un mod ecologic, ar fi un mare plus pentru acest produs.

Din punct de vedere al diversificării sortimentației în viitor aș recomanda identificarea livezilor cu peri, fiind o zonă în care și părul s-a dezvoltat de-a lungul timpului și dacă acele livezi încă există, cred că ar putea ieși un produs foarte gustos și cu o aromă unică.

Alegerea numelui și designul ambalajului sunt foarte important și impactează decisiv alegerea cumpărătorului. Pentru aceste alegeri propun să vă gândiți la o cercetare de tipul brainstorming la care să paricipe respondenți pasionați de produse naturale, care pun accent pe calitate și care au așteptări ca în piață să găsească produse autohtone. Consider că aceștia sunt cei mai în măsură să decidă încotro să vă îndreptați din punct de vedere al imaginii produsului.

Totuși, vă propun și eu câteva denumiri pe care le puteți analiza și include în cercetare: Măr din Mărul, Natural de la Mărul, Gustos de Mărul.

Cred că sucul de mere din merele de la Măru va fi un pionier în producția artizanală a sucului din soiuri vechi și va servi ca model de bune practici în salvarea livezilor strămoșești. Calitatea va fi cel mai bun ambasador și va câștiga repede popularitate, iar oamenii din zonă se vor alătura acestui proiect frumos.