Reka Pașcalău

 Bună Ioana,

Se spune că este nevoie de un sat întreg ca să crești un copil. La prima vedere, pare doar un proverb frumos, dar dacă ne oprim o clipă și privim cu atenție în jurul nostru, vom înțelege că acest adevăr este mai actual ca oricând.

Un copil nu se formează doar în brațele părinților săi. El învață din zâmbetul vecinei care îl salută dimineața, din sfaturile învățătoarei care îl încurajează, din vorbele bunicului care îi spune povești cu tâlc, sau din modelul de conduită al oamenilor pe care îi întâlnește zilnic. Fiecare privire, fiecare gest, fiecare reacție lasă o urmă. Iar aceste urme, adunate, formează caracterul, încrederea, curajul și valorile copilului.

Trăim într-o lume în care părinții aleargă între muncă și griji, în care timpul pare tot mai puțin, iar sprijinul real tot mai rar. Tocmai de aceea, rolul comunității devine esențial. Școala, familia extinsă, prietenii, instituțiile, dar și simpli necunoscuți contribuie, uneori fără să-și dea seama, la educarea unui copil. Un cuvânt bun spus la momentul potrivit poate schimba o zi. Un gest de sprijin poate schimba o viață.

Avem nevoie de sate în care copiii să se simtă în siguranță, ascultați și sprijiniți. Sate reale sau sate simbolice, formate din oameni buni, profesori dedicați, vecini atenți și comunități unite. Pentru că un copil crescut de un „sat întreg” va deveni un adult care nu se va teme să iubească, să aibă încredere, să construiască și să dăruiască, la rândul său.

A crește un copil nu este doar datoria părinților. Este responsabilitatea tuturor celor care cred într-un viitor mai bun. Iar acel viitor începe azi, cu fiecare copil pe care alegem să-l sprijinim.

„Edu Creativ Geniu” reprezintă un exemplu excelent de intervenție educațională și comunitară adaptată nevoilor reale ale copiilor din mediul rural. Este admirabil modul în care sunt combinate dimensiunile academice, emoționale și sociale prietenos. Totuși, tocmai pentru că acest model este valoros și complex, cred că există câteva direcții în care programul ar putea fi consolidat sau extins, pentru a-și maximiza impactul.

1. Sprijin educațional personalizat – cum se asigură sustenabilitatea?

Sprijinul oferit zilnic la teme, lecțiile remediale și accesul la materiale sunt esențiale pentru reducerea decalajelor educaționale. O întrebare importantă este: cum sunt selectați și susținuți pe termen lung voluntarii sau cadrele didactice implicate? Ar fi utilă crearea unui program de formare continuă pentru voluntari, precum și a unui sistem de recunoaștere (diplome, recomandări, recompense simbolice) care să stimuleze implicarea lor constantă.

2. Activitățile extracurriculare – pot fi conectate cu învățarea formală?

Atelierele artistice și activitățile în aer liber sunt minunate pentru dezvoltarea holistică a copiilor. O sugestie ar fi integrarea acestor activități cu teme școlare, prin abordări interdisciplinare. De exemplu, desenul poate fi folosit pentru a ilustra povești studiate la limba română sau pentru a crea hărți geografice, iar grădinăritul poate include noțiuni de biologie și matematică (măsurători, calcule). Astfel, activitățile recreative devin și contexte de învățare aplicată.

3. Suportul emoțional – cum este implicată familia în acest proces?

Intervențiile psihologice sunt extrem de importante, mai ales în contextul familiilor afectate de migrație. Întrebarea este: există o punte între consilierea copilului și suportul acordat părinților/tutorilor? Ar fi benefic să existe ateliere de consiliere parentală corelate cu temele discutate în grupurile de suport ale copiilor. De exemplu, dacă un atelier pentru copii abordează „încrederea în sine”, ar putea fi însoțit de o sesiune pentru părinți despre cum să întărească această încredere acasă.

4. Implicarea comunității – poate fi extinsă și spre mediul economic local?

Implicarea părinților și colaborarea cu instituțiile locale sunt pași importanți. Totuși, o altă dimensiune a comunității este cea economică. Pot fi atrași antreprenori locali sau mici afaceri pentru a susține activitățile (prin sponsorizări, materiale, burse etc.) sau chiar pentru a organiza ateliere de tip „meserii în comunitate”, în care copiii să cunoască diverse profesii locale. Acest lucru ar putea crește sentimentul de utilitate și legătură cu realitatea din jurul lor.

5. Evaluarea impactului – cum se măsoară progresul copiilor?

Un aspect esențial este documentarea impactului acestor activități. Există instrumente clare prin care se monitorizează progresul academic, emoțional și social al copiilor? S-ar putea implementa un portofoliu educațional individual pentru fiecare copil, care să includă realizările, dificultățile și planurile de sprijin, oferind astfel o imagine a evoluției sale.

Ioana, te felicit pentru inițiarea acestui proiect pentru viziune și dedicare! „Edu Creativ Geniu” are potențialul de a deveni un model replicabil în multe alte comunități rurale din România.

1. Sprijin educațional personalizat – cum se asigură sustenabilitatea?

Sprijinul oferit zilnic la teme, lecțiile și accesul la materiale sunt esențiale pentru reducerea decalajelor educaționale. O întrebare importantă este: cum sunt selectați și susținuți pe termen lung voluntarii sau cadrele didactice implicate? Ar fi utilă crearea unui program de formare continuă pentru voluntari, precum și a unui sistem de recunoaștere (diplome, recomandări, recompense simbolice) care să stimuleze implicarea lor constantă.

2. Activitățile extracurriculare – pot fi conectate cu învățarea formală?

Atelierele artistice și activitățile în aer liber sunt minunate pentru dezvoltarea holistică a copiilor. O sugestie ar fi integrarea acestor activități cu teme școlare, prin abordări interdisciplinare. De exemplu, desenul poate fi folosit pentru a ilustra povești studiate la limba română sau pentru a crea hărți geografice, iar grădinăritul poate include noțiuni de biologie și matematică (măsurători, calcule). Astfel, activitățile recreative devin și contexte de învățare aplicată.

3. Suportul emoțional – cum este implicată familia în acest proces?

Intervențiile psihologice sunt extrem de importante, mai ales în contextul familiilor afectate de migrație. Întrebarea este: există o punte între consilierea copilului și suportul acordat părinților? Ar fi benefic să existe ateliere de consiliere parentală corelate cu temele discutate în grupurile de suport ale copiilor. De exemplu, dacă un atelier pentru copii abordează „încrederea în sine”, ar putea fi însoțit de o sesiune pentru părinți despre cum să întărească această încredere acasă.

4. Implicarea comunității – poate fi extinsă și spre mediul economic local?

Implicarea părinților și colaborarea cu instituțiile locale sunt pași importanți. Totuși, o altă dimensiune a comunității este cea economică. Pot fi atrași antreprenori locali sau mici afaceri pentru a susține activitățile (prin sponsorizări, materiale, burse etc.) sau chiar pentru a organiza ateliere de tip „meserii în comunitate”, în care copiii să cunoască diverse profesii locale. Acest lucru ar putea crește sentimentul de utilitate și legătură cu realitatea din jurul lor.

5. Evaluarea impactului – cum se măsoară progresul copiilor?

Un aspect esențial este documentarea impactului acestor activități. Există instrumente clare prin care se monitorizează progresul academic, emoțional și social al copiilor? S-ar putea implementa un portofoliu educațional individual pentru fiecare copil, care să includă realizările, dificultățile și planurile de sprijin, oferind astfel o imagine completă a evoluției sale.

Ioana, te felicit pentru viziunea și dedicarea ta, în inițierea acestui proiect „Edu Creativ Geniu” care  are potențialul de a deveni un model replicabil în multe alte comunități rurale din România. Cred că dezvoltarea unei rețele de colaborare între astfel de centre ar putea duce la schimburi de practici,și  tot odată,  eu  văd ca pe un un strigăt  puternic  în fața autorităților educaționale.