Notifications
Clear all

Nicoleta Busa

Mi-a plăcut ideea cu reducerea rezidurilor textile. Trăim vremuri în care consumerismul ne dictează viața și astfel poluăm fără să conștientizăm.

În lumea satului lipsesc astfel de inițiative educative. Oamenii sunt obișnuiți să renunțe ușor la haine dându-le foc sau efectiv aruncându-le în locuri neamenajate. Prin educație acest obicei defectuos ar putea fi diminuat până la dispariție.

Din punct de vedere al implementării, dacă sistemul este de tipul „SELF WASH” cum vă propuneți “integrarea unui număr cât mai mare de persoane vulnerabile pe piața muncii” pentru că acest sistem, în general, are ca efect reducerea numărului de angajați în comparație cu o spălătorie clasică?

Având în vedere centrele deja existente în localitate, cel pentru copii și cel pentru adulți cu dizabilități, dar și experiența dumneavoastră ca angajată al uneia dintre instituții, înțeleg că aceste centre au deja o spălătorie proprie unde beneficiarii au parte de aceste servicii în mod gratuit și în plus au și personal care se ocupă de spalatul și aranjatul hainelor.

Consider că va fi dificil să îi determinați pe cei din aceste centre să renunțe la un serviciu complet gratuit atât din punct de vedere financiar cât și din punct de vedere al muncii și să aleagă să își spele singuri hainele indiferent de cost.

Timpul petrecut de angajații unui centru nu ar trebui să vă influiențeze deciziile privind spălătoria pentru că cele două activități vă au în comun doar pe dumneavoastră, în rest nimic.

Cele doua centre vă pot fi parteneri în acest proiect contribuind cu o sumă lunar și astfel puteți rezolva și o parte din costuri, dar puteți elibera și personalul acestor înstituții de această sarcină astfel având timp pentru alte activități. Dar atunci ținta devine centrul ca instituție și nu beneficiarii centrului.

Pe de altă partea, aceste servicii sunt esențiale pentru restul comunității, pentru cei care nu au acasă o masină de spălat, pentru cei care adună volume mari de textile în vederea spălării, sau pentru cei  care se află în incapacitatea de a se mai descurca singuri cu spălatul, cum sunt o parte dintre vârstnici.

Largirea paletei de servicii ar putea fi o soluție în atragerea de clienți dincolo de cei care se afla în nevoie imediată. Un mic atelier de reparații haine/croitorie, ar putea completa paleta de servicii.

Observ că la servicii ați pus:

  • Hainele sunt preluate la locație;
  • Se face o evaluare personalizată;
  • Se aplică tratamente ecologice adecvate;
  • După uscare și călcare, hainele sunt ambalate profesional, etichetate și pregătite pentru livrare sau ridicare.

Când am ajuns la acest punct mi-am dat seama ca nu mai înteleg exact despre ce tip de spălătorie vorbiți. Este o spălătorie în sistem „SELF WASH” sau este o spălătorie clasică?

Aș recomanda să rectificați textul în așa fel încât să fie mai explicit. Ambele idei sunt foarte bine, în comunitate sigur își va găsi locul indiferent pe care o alegeți, dar și ca structură de funcționare sunt complet diferite, cel puțin în percepția mea, dar ar trebui totuși cercetat.

Pentru paleta de clienți aș recomanda să cercetați și industria HORECA pentru că atât restaurantele cât și hotelurile au un volum mare de țesături pe care trebuie să le curețe zilnic.

În concluzie, dacă finisați puțin ideea pentru a fi mai ușor de înțeles pentru posibili clienți despre ce fel de spălătorie vorbiți, cred că ideea este una de succes și împreună cu lărgirea plajei de clienți veți avea un proiect sustenabil.

 

Dacă veți fi aproape de Timișoara probabil vom și colabora 😊

No topics were found here