Monica Ghent

Într-o lume tot mai orientată spre cifre, eficiență și rezultate imediate, rar am intalnit o inițiativă care să respire sens, să fie clădită pe iubirea autentică față de oameni și pe înțelegerea profundă a durerilor tăcute dintr-o comunitate rurală. Din punctul meu de vedere „Coșul Bunicii” nu este doar o întreprindere socială, ci este o formă de rugăciune comunitară, o revenire la rădăcini, o încercare curajoasă de a repara ceea ce societatea a lăsat să se destrame: legătura dintre generații, între vecini, între suflete.

Proiectul reunește într-un mod armonios două categorii adesea uitate și marginalizate: comunitatea romă și persoanele vârstnice, în special femeile văduve. Ceea ce impresionează cu adevărat este modul în care aceste două grupuri nu sunt privite ca „beneficiari pasivi”, ci ca resursă activă, ca valoare vie a comunității. Bunicuțele devin creatoare de tradiție, păstrătoare ale meșteșugurilor culinare, iar membrii comunității rome, în loc să fie percepuți prin prisma etichetelor sociale, sunt încurajați să-și pună în valoare hărnicia, spiritul comunitar, simțul practic.

Această transformare nu este posibilă decât atunci când în spatele unui proiect se află un om cu chemare. Și nu e vorba aici de o chemare profesională, ci una interioară, spirituală, venită în urma unor trăiri adânci și a unei dorințe arzătoare de a sluji semenii. Cunoscând parcursul fondatoarei, este limpede că acest proiect este oglinda sufletului ei: cald, tăcut, dar profund. Un suflet care a știut să transforme suferința în mângâiere pentru alții, neputința în forță de mobilizare, iar tăcerea bunicilor și a celor marginalizați într-un glas colectiv care cere demnitate, nu milă.

În plan organizatoric, proiectul este impecabil structurat: respectă legislația economiei sociale, oferă soluții concrete, funcționale, construiește un lanț scurt de aprovizionare și valorificare, investește în oameni, nu doar în echipamente. Dar ceea ce face diferența este că dincolo de fiecare activitate descrisă – de la deshidratarea fructelor până la organizarea picnicurilor pentru bătrâni – se simte o intenție profund umană: aceea de a reda oamenilor simțul valorii personale, de a-i ajuta să simtă că au un loc, că sunt ascultați, că munca lor, chiar și la 70 de ani, este utilă și prețuită.

În același timp, aspectul spiritual al proiectului merită accentuat. Nu ca o dogmă, ci ca o stare de prezență: totul în „Coșul Bunicii” pare a se desfășura cu un soi de tihnă, de așezare, de reverență față de natură, față de tradiție, față de cei trecuți și cei ce vin. Plita cu lemne, borcanele etichetate de mână, tăiețeii întinși de bunicuțe – nu sunt doar activități economice, ci adevărate ritualuri ale memoriei colective, prin care comunitatea se reîntregește.

Un alt aspect care merită aplaudat este faptul că proiectul nu își propune să „reformeze” comunitatea romă prin impunerea unui model străin, ci să valorifice ceea ce deja există: solidaritatea lor, spiritul practic, atașamentul față de familie. E o abordare profund respectuoasă și matură, rar întâlnită în inițiativele sociale care tind să ajungă ori asistențiale, ori excesiv de tehnice.

Constructiv, aș sugera ca pe termen mediu proiectul să includă și o componentă de documentare vizuală – o arhivă video sau fotografică a activităților, poveștilor, produselor realizate. Ar fi o comoară de patrimoniu imaterial, dar și un instrument puternic de promovare și de atragere a susținătorilor externi.

Mai mult decât atât, pentru un impact spiritual mai profund, se poate crea un colț simbolic în spațiul comunitar – un copac al speranței sau un perete al bunătății, unde membrii să lase mesaje, gânduri sau rugăciuni. Într-o comunitate ca aceasta, în care spiritualitatea nu e o vorbă, ci un mod de a trăi, astfel de gesturi pot avea o rezonanță imensă.

În concluzie, „Coșul Bunicii” nu este doar o soluție locală la probleme sociale complexe. Este o lucrare cu rost. Este o dovadă vie că acolo unde omul vine cu inimă curată și cu respect față de ceilalți, și Dumnezeu lucrează. Este un model care ar trebui sprijinit, replicat și sădit în cât mai multe locuri unde oamenii au nevoie de hrană, de speranță și, mai ales, de sens.

Felicitari, fondatoarei si mult success!