Luana Lance

      Sistemul educațional din România are, fără doar și poate, un număr considerabil de nevoi, iar soluțiile pentru îndeplinirea obiectivelor propuse depend de o serie de  decizii a celor direct interesați.

        Proiectul intitulat „Aripile copilăriei vesele” prezintă o problematică destul de rar vociferată, dar care poate da naștere, pe viitor, unor factori de risc care să creeze probleme nu doar tânărului ce reprezintă „victima” neglijenței propriilor părinți, ci și societății în care acesta ar vrea să fie integrat.  

      Pe de o parte, proiectul propus prezintă o serie de puncte tari, având un scop bine definit și care va avea efect pe termen mediu și lung în viețile copiilor și părinților beneficiari ai acestei întreprinderi sociale. Doresc să remarc câteva dintre aceste plusuri, pe care le voi aminti în cele ce urmează.

      În primul rând, impactul social va fi unul substanțial pentru comunitatea unde vor fi desfășurate activitățile educaționale. Părinți și copii, deopotrivă, vor lega nu doar amintiri frumoase împreună, ci și o relație parentală bazată pe încredere, afecțiune și implicare afectiv-emoțională.

     În al doilea rând, sistemul de învățământ începe tot mai mult să pună accentul pe dezvoltarea unei educații incluzivă, care să creeze o punte între participarea copiilor la procesul educațional și implicarea activă a părinților. Astfel, acest demers  ajută nu doar la legătura mai puternică dintre copil și părinte, ci și la colaborarea eficientă dintre părinte și școală.

     Pe de altă parte, aș vrea să scot în relief și câteva puncte slabe, unde cred că ar fi mai mult de lucru în perspectiva unui proiect mai amplu.

       În primul rând, sustenabilitatea financiară pe termen lung este puțin fezabilă. Este nevoie de o finanțare constantă dacă acest proiect se vrea a fi unul de durată, care să faciliteze apropiere educațională dintre copil și părinte nu doar pe termen scurt, ci și mediu și lung. În acest sens, aș fi interesată dacă s-a ținut cont și de astfel de aspecte.

      În al doilea rând, trebuie avută în vedere și posibila reticiență a părinților cu privire la proiectul propus. Să nu uităm faptul că, chiar dacă vorbim despre părinți tineri care ar putea fi deschiși unei astfel de „provocări”, totuși mentalitatea unora sau agenda mult prea sufocantă s-ar putea să fie o piedică. Am absolvit de curând liceul, ceea ce înseamnă că am proaspăt în minte și atitudinea mea, și atiudinea părinților mei, și atitudinea colegilor mei, atunci când ceva părea a nu fi pe placul tuturor. De aceea, cred că ar trebui organizate întâlniri de inițiere nu doar cu viitorii psihologi, traineri și profesori, ci și cu părinții care vor fi parte integrantă a acestui proiect. Să nu uităm că generația actuală de părinți este formată în era internetului, a Inteligenței Artificiale, deci, într-o oarecare măsură și a superficialității.

        În fine, această întreprindere socială prezintă un real beneficiu adus comunității, marcând un un model și început de bun augur pentru un alt tip de educație, care să transforme școala într-o familie pentru micuții elevi.