Andra Popa

        Katalin, proiectul tău transmite foarte clar că pornește dintr-o realitate cunoscută, trăită din interior, nu doar observată de la distanță. Se simte că ai o legătură autentică cu oamenii din Jebucu și că ai înțeles bine cum funcționează comunitatea, care sunt nevoile reale și cum pot fi aduse împreună diferite generații pentru a crea un echilibru.

        Mi se pare o idee curajoasă și necesară să lucrezi în paralel cu două grupuri atât de diferite – copiii și vârstnicii. Tocmai în diferențele dintre ei apare forța proiectului tău. Prin colaborarea lor, fiecare are ceva de oferit: cei tineri vin cu energie, iar cei mai în vârstă cu răbdare și experiență. Împreună pot învăța unii de la alții, iar această relație intergenerațională poate aduce nu doar sprijin concret, ci și un sentiment de apartenență reciprocă.

        Activitățile propuse sunt bine gândite, variate și răspund direct la problemele identificate. Mi-a plăcut că ai integrat ateliere practice, voluntariat, consiliere, dezvoltare personală, protecția mediului – fără să pară că sunt puse doar de decor. Se vede că ai gândit fiecare componentă în funcție de ce lipsește acum în sat și ce poate fi valorificat local.

        Sugerez, totuși, să clarifici un pic mai bine cum se va desfășura activitatea propriu-zisă, pe teren. Nu e nevoie de un calendar exact, dar poate fi util să explici ritmul: câte ateliere planifici lunar, cum va arăta o zi obișnuită în cadrul proiectului, cine coordonează activitățile sau cum sunt împărțite responsabilitățile. Genul acesta de detalii fac proiectul mai concret și mai ușor de înțeles.

        Un alt aspect care mi-a plăcut este partea legată de produsele realizate de tineri. Faptul că vor avea ocazia să confecționeze lucruri, să le vândă, să participe la târguri sau să contribuie la funcționarea unei cafenele , toate astea oferă un exercițiu real de viață. Cred că ar ajuta să explici, pe scurt, cum vor fi gestionate aceste vânzări și cum vor fi reinvestiți bani, fie în activitățile întreprinderii, fie în recompensarea tinerilor implicați.

         Ai reușit să explici clar unde se va desfășura proiectul, fără ambiguități, ceea ce e un plus important. Locația privată, spațiile puse la dispoziție de parohie și containerul modular sunt menționate exact cât trebuie, fără promisiuni nerealiste. E important că ai lăsat loc pentru flexibilitate, dar și că ai punctat colaborările deja existente.

        Mi se pare o alegere inspirată să ai în echipă atât persoane vulnerabile, cât și profesioniști sau voluntari. Ar fi frumos, pe viitor, să arăți și cum decurg relațiile dintre ei, cum se sprijină reciproc sau cum se creează sentimentul de echipă. Iar partea de implicare a beneficiarilor în luarea deciziilor merită păstrată și în practică, nu doar pe hârtie – uneori, o simplă întrebare adresată unui copil sau unui vârstnic despre ce și-ar dori, poate schimba întregul traseu al unei activități.

        „A zbura fără aripi” este un nume care spune mult despre ce vrei să faci, să oferi sprijin exact acolo unde lipsește cel mai mult. Nu promiți soluții rapide sau miracole, ci construiești, pas cu pas, o comunitate în care fiecare își are locul. Sper ca ideile de mai sus să-ți fie utile și îți doresc să vezi acest proiect devenind, în timp, un punct de sprijin real și stabil pentru oamenii din Jebucu.