Istoria unui viitor sau viitorul unei istorii ?

Când dorești să faci ceva din vocație, calculul pragmatic nu este neapărat un punct de plecare. Dacă treci totul prin filtrul rațiunii și al socotelilor economice, s-ar putea să abandonezi înainte de a începe.  Proiectul vocațional va rămâne la stadiul de schiță sau în faza în care te  vei mai întreba din când în când ce ar fi fost dacă?

Nu este cazul Adrianei F., care și-a croit destinul în acord cu înclinația ei umanitară, fiind mai tot timpul preocupată de felul în care poate să le ofere sprijin oamenilor de lângă ea, mai puțin norocoși. Sosită în România din nordul Italiei la începutul anilor 2000, Adriana F. și-a petrecut 9 ani în București, angajată într-o misiune socială a Mișcării Ecleziale Carmelitane, aparținând Bisericii Catolice, care oferea sprijin tinerelor ce părăseau sistemul de protecție. În 2012, s-a mutat la Sârbova, un mic sat din județul Timiș, de lângă Timișoara, unde a cumpărat o proprietate într-o stare relativ precară, cu grădina aferentă. Aici a pus bazele, cu mari eforturi, aproape în totalitate pe baza voluntariatului, pornind de la reparații capitale și renovări ale proprietății, unei mici manufacturi de produs brânzeturi artizanale după rețete italienești originale.

La început, producția a fost asigurată de Adriana și Gabi, o tânără orfană cu dizabilități intelectuale, care provenea dintr-un centru de plasament, pe care Adriana a luat-o cu ea în momentul în care s-a mutat la Sârbova din București. Din timp în timp, au mai primit ajutor de la conaționalii Adrianei care veneau să facă serviciul civil, o formă de voluntariat susținută de statul italian, la ceea ce ea a numit  a fi o microfermă socială. Pe urmă a sosit Petronela, care avea aceeași istorie de viață ca a lui Gabi: fără părinți, cu trecut instituționalizat și cu dizabilități intelectuale. După care au urmat Roza și Dorian, o mamă singură și băiețelul ei, care au găsit adăpost la Sârbova, mai precis la Asociația ”Curtea Culorilor”, pe care Adriana a înființat-o în 2011 exact cu acest scop: de a oferi o locuință, formare umană, culturală și profesională unor tinere fără familie aflate în situații de risc.

Pentru Adriana și fetele ei, cum îi place să spună, gestionarea manufacturii presupune un proces continuu de învățare. În urma unui du-te-vino de mai mult de 10 ani între Sârbova și Italia și a discuțiilor cu producători din Peninsulă, Adriana a aflat tot mai multe secrete despre maturarea brânzeturilor prin care și-a îmbogățit tehnicile de producție. Implicit, și-a mărit și portofoliul de sortimente de brânză artizanală (Stracchino, Ricotta, Caciotta, Tondello, Tomasar și Sârbova) cu toate variațiunile pe care le produce. Unele dintre rețetele folosite acum sunt creația punctuală a Adrianei, care astfel a trecut la următorul nivel, la inovare. De la un simplu producător la maestru artizan care, în 2024, a câștigat Marea Medalie de Aur cu Brânza Gran Sârbova la primul Concurs Național de Brânzeturi Semi-Maturate și Maturate din România organizat de Federația Națională a Degustătorilor Autorizați (FNDA) din România.

Între timp, atelierul s-a dezvoltat, iar mica afacere cu brânzeturi, produse lactate și, din când în când, sparanghel sau legume conservate, a crescut. Fetele au învățat și ele să parcurgă da capo al fine tot procesul de producție artizanală a brânzei. Petro este coordonatoarea atelierului de brânzeturi, secondată îndeaproape de Gabi, care este, printre altele, și bucătăreasa locului. Roza (și Dorian) este sprijinul permanent de care Adriana, Gabi și Petro au nevoie pentru a face din manufactură și gospodărie un tot funcțional. Calitatea brânzeturilor și raportul în favoarea clientului când vine vorba de preț au făcut-o celebră pe Adriana în Timișoara. Are mulți clienți fideli care o caută în piețele volante din Timișoara, unde merge săptămânal cu food truck-ul.

O poveste frumoasă, în care se întrevede succesul obținut cu mult efort și perseverență. Adriana ar spune și cu multă credință. Fetele și Dorian au o viață bună, liniștită, încărcată cu sens și cu o proiecție a viitorului, o viață incomparabilă cu ceea ce au trăit înainte să o cunoască pe Adriana și să devină membri ai unei familii în care respectul, colaborarea și reciprocitatea sunt fundamentale.

În urmă cu 3 ani, în iulie 2021, Adriana s-a gândit că este timpul ca Asociația ”Curtea Culorilor” să devină oficial ceea ce era de facto încă de la înființare, un model de antreprenoriat social orientat către ocupare și inserția persoanelor care sunt în risc de marginalizare socială. În consecință, a făcut toate demersurile, nu puține și nu facile, și a obținut certificatul de întreprindere socială de inserție, așa cum o reglementează Legea 219/2015 privind Economia socială din România.

S-a gândit că în felul acesta poate să obțină mai multă protecție pentru afacerea ei și poate să intre într-un schimb cu statul român, care promite prin textul de lege o serie de beneficii antreprenorilor care aleg această formă de organizare juridică, orientată în primul rând către angajați și nu către îmbogățirea rapidă. Întreprinderea socială de inserție presupune o serie de condiții limitative din punct de vedere al gestiunii profitului, dar formal beneficiază de o serie de stimulente, care, la prima vedere, ar putea părea atractive pentru orice antreprenor: scutirea de taxe și impozite, obținerea de terenuri sau clădiri aflate în proprietatea domeniului public, subvenții pentru angajatorii de inserție etc.

Însă, din păcate, chiar dacă promite, statul român e absent din întreprinderile sociale de inserție. Scutirile de taxe și impozite, clădirile și terenurile care ar putea fi puse la dispoziția antreprenorilor sociali sunt lăsate la latitudinea autorităților locale pe ale căror teritorii se află întreprinderile sociale. Deci, statul proiectează frumos, dar nu livrează mare lucru. Totul este la nivelul potențial: s-ar putea întâmpla, dar nu este sigur, trebuie să vă descurcați singuri. Cam atât despre predictibilitate, despre parteneriate loiale și planuri despre viitor.

Între timp, Adriana a constatat că nu poate angaja personal nou pentru că pur și simplu nu-și permite. Într-adevăr, afacerea a crescut ca notorietate și vânzări, dar nu mai mult de pragul care asigură veniturile pentru plata a două salarii și acoperă la limită cheltuielile cu atelierul de brânzeturi, acareturile microfermei și grădina aferentă. Spun la limită pentru că, nu cu mult timp în urmă, Adrianei i s-a defectat food truck-ul cu care mergea în piața volantă și nu și-a permis câteva luni să-l repare. Consecința a fost că vizitele săptămânale în Timișoara, în Piața Volantă, să nu mai fie posibile o perioadă. A trebuit să improvizeze, ceea ce nu este de dorit, mai ales când ai tipul acesta de afacere în care vânzarea cu amănuntul este esențială. Una peste alta, de curând, Adriana a suferit un infarct miocardic care a pus-o serios pe gânduri. Asta după ce, în urmă cu mai puțin de 3 ani, a suferit o arsură severă din cauza unui accident de muncă petrecut în atelierul de produs brânză. Toată zbaterea din ultimii ani, consumul fizic, dar mai ales psihic, pentru a rămâne pe linia de plutire au afectat-o încet, dar sigur, și își dă seama că singurul lucru de care poți fi sigur este prezentul și de ceea ce faci acum. Iar acum ea se întreabă în mod legitim ce se va întâmpla în eventualitatea nedorită în care ea ar fi incapacitată. Ce s-ar întâmpla cu fetele, cu atelierul de brânzeturi, cu gospodăria? Gabi și Petro sunt muncitoare, dedicate, dar sunt legate ”ombilical” de Adriana, care le coordonează activitatea. Roza și puștiul Dorian, care are aproape 6 ani, veniți într-o primă fază doar pentru perioada de creștere și îngrijire de până la doi ani a băiețelului, au devenit rezidenți permanenți. Însă nici mama copilului nu are capacitatea de a gestiona toate aspectele care derivă din a fi, la propriu, managerul unei asemenea întreprinderi.

Concluzia: Adriana, persoana care a pus bazele unei întreprinderi sociale de inserție după ce a înființat Asociația ”Curtea Culorilor” pentru a susține tinere venite din sistemul de protecție, are o dilemă existențială legată de viitorul ei și al lui Gabi, Petro, Roza și Dorian. Aceștia locuiesc împreună, gestionează o microfermă socială și se întrețin prin vânzarea brânzeturilor artizanale produse în manufactura de la Sârbova, însă singura persoană care are capacitatea de a coordona tot ce presupune gestiunea microfermei este Adriana, iar Adriana este îngrijorată.