Luminița Mălan
Bună ziua Elena, îți mărturisesc că ceea ce m-a împins pe mine să deschid proiectul tău printre primele, a fost numele acestuia, deoarece în contextul meu familial există o minunată activitate care implică floricele, și am fost foarte plăcut surprinsă și totodată impresionată de conținutul creat de tine aici. Foarte bine ai conceput proiectul, te felicit.
Cuvintele cheie preferate de mine sunt: turism responsabil, fitobalneologia, educație ecologică și agricultură sustenabilă.
Să explic puțin de ce. Păi în primul rând îmi desfășor activitatea în turism de mai bine de 18 ani deci știu ce înseamnă și cât este de importantă responsabilitatea noastră ca și lucrători în turism. Datorită efectelor terapeutice ale apelor termominerale din stațiunea în care activez am avut posibilitatea de a diversifica serviciile balneare prin introducerea în ofertele noastre, servicii de wellness fitobalneare potențând astfel efectele terapeutice ale apelor vindecătoare cu efectele terapeutice ale plantelor utilizate în infuziile preparate adecvat.
Ce pot să îți spun din experiența mea este cât este de importantă respectarea întocmai a modalității de extracție a uleiurilor esențiale din plantele medicinale folosite în curele externe sau a produșilor/componenților activi esențiali pentru curele interne, prin respectarea duratelor de infuzare și a temperaturilor la care se face extracția.
Apreciez că aveți de toate, nu te-ai zgârcit în oferta de servicii și produse ceea ce înseamnă că scopul proiectului este atins prin promovarea un stil de viață sustenabil, prin activități educaționale, culturale și economice desfășurate în armonie cu natura și comunitatea locală. Toate activitățile recreative destinate tuturor de la mic la mare, fie acestea de meșteșugit, de grădinărit, de agricultură sustenabilă sau sănătate se desfășoară într-un spațiu multifuncțional care permite cu lejeritate intercalarea activităților preferate.
Punctul forte eu îl consider a fi totuși valorificarea plantelor medicinale cu potențial extraordinar fie că vorbim despre plante pentru infuzii folosite în cure interne și/sau externe, uleiuri esențiale, diferite siropuri sau creme, săruri sau săpunuri. Sună minunat! Iar componentele de educație ecologică și agricultură sustenabilă, aduc plusul de valoare binemeritat acestui proiect.
Taberele tematice pe care le vei organiza împreună cu atelierele propuse clienților vor fi un deliciu pentru iubitorii de natură.
Brandul propriu “Cuibul cu flori”, cu o gamă diversificată de produse naturale este un “Must” cum se spune mai nou.
La final doresc să adaug ceva apropos de componenta de sănătate din proiect: te sfătuiesc să fii precaută și să respecți o vorbă înțeleaptă care mie îmi place în mod deosebit și care totodată este aplicabilă în viața noastră de zi cu zi ca o filozofie: “Înainte să faci bine, să nu faci rău”, adică să fii atentă întotdeauna la contraindicațiile (mai ales în curele interne) plantelor medicinale, dar și la posibilii alergeni care pot face mult rău mai ales copiilor și persoanelor predispuse la alergii pentru că știi cum se spune că ceea ce ție îți face bine, poate altuia îi face rău.
Mulțumesc pentru viziunea pe care ai expus-o în acest proiect și îți doresc mult succes.
No topics were found here