Loredana But

Bună Elena,

Proiectul „Cuibul cu Flori” reușește să ofere o imagine amplă și coerentă a unui ecosistem social și ecologic ce poate deveni model pentru comunitățile rurale din România. Ideea de a crea un spațiu unde educația ecologică, arta, agricultura sustenabilă și terapia cu plante se întâlnesc într-un cadru prietenos, incluziv și creativ este una valoroasă, iar forma propusă – prin ateliere, produse și servicii – denotă o înțelegere profundă a nevoilor reale ale comunității din Valea Drăganului. Proiectul pleacă de la o observație autentică: lipsa de coeziune comunitară, migrarea tinerilor, abandonul florei spontane și pierderea legăturii dintre oameni și natură sunt simptome ale unei rupturi culturale și sociale, pe care „Cuibul cu Flori” își propune să o repare nu prin intervenții izolate, ci printr-un proces amplu de reconectare.

Misiunea socială este articulată frumos, cu un ton personal și cald, care subliniază implicarea fondatorilor și dorința de a da înapoi comunității. Dincolo de formulările poetice, se regăsește o viziune concretă: ateliere de creație și recondiționare, activități de informare, introducere în permacultură, o linie de producție a plantelor medicinale, spațiu de relaxare fitobalneologic și ceainărie comunitară. Este admirabil modul în care toate aceste componente sunt gândite să interacționeze – formarea prin atelier se completează cu producția, iar componenta de relaxare oferă context pentru socializare și vindecare. Structura este holistică, incluzivă și atent adaptată nevoilor locale.

Totuși, tocmai această complexitate ridică o serie de aspecte care necesită analiză critică. Un prim punct vizează sustenabilitatea operațională. Activitățile propuse implică logistică, coordonare, muncă umană constantă și o paletă largă de competențe. Deși există un plan clar privind angajările și distribuția sarcinilor, rămâne întrebarea cât de realist este, pe termen lung, să fie menținute toate componentele active simultan. Riscul de epuizare a echipei sau de diluare a calității serviciilor este real, în special în faza inițială. O soluție ar fi prioritizarea unor componente-cheie în primul an – de exemplu, producția și atelierele pentru copii – și lansarea treptată a celorlalte, pe măsură ce infrastructura, resursele umane și parteneriatele se consolidează.

Un alt aspect care poate genera tensiuni este echilibrul dintre accesibilitatea socială și viabilitatea economică. Proiectul își propune, pe bună dreptate, să ofere acces gratuit sau subvenționat persoanelor vulnerabile, însă majoritatea activităților implică costuri recurente: materii prime, întreținere, personal, ambalaje, verificări de laborator, promovare. Va fi esențial ca sursele de venit din vânzări și servicii să fie susținute printr-un sistem clar de prețuri, abonamente, contribuții sugerate sau sponsorizări regulate. În caz contrar, entitatea riscă să devină dependentă de donații și proiecte externe, ceea ce poate afecta autonomia și continuitatea. Un model de business social hibrid, în care partea de producție (ex: ceaiuri, creme, unguente, obiecte de design) susține serviciile sociale, poate fi eficient, dar necesită planificare atentă.

O altă zonă cu potențial mare, dar care presupune atenție sporită, este componenta de procesare a plantelor medicinale. Acest domeniu implică responsabilitate ridicată în ceea ce privește calitatea produsului, trasabilitatea, igiena și respectarea normelor sanitar-veterinare. Din plan reiese că sunt avute în vedere verificări de laborator, condiții optime de depozitare și folosirea de ambalaje ecologice. Ar fi însă util să existe un protocol riguros de selecție a plantelor, informare a culegătorilor și un sistem de etichetare clară, mai ales dacă produsele urmează să fie comercializate și online sau la târguri. În acest context, o oportunitate reală ar fi colaborarea cu fitoterapeuți acreditați sau specialiști din domeniul farmaceutic/biologic care să valideze compozițiile și să contribuie la construirea unei imagini profesionale, de încredere.

Pe partea de comunitate, planul aduce o serie de propuneri valoroase – întâlniri deschise, vot egal, transparență financiară, implicare a persoanelor vulnerabile în luarea deciziilor. Este un model de organizare democratică care, dacă este bine facilitat, poate crea sentimentul de apartenență și implicare activă. Totuși, în comunități mici, participarea civică nu vine întotdeauna natural. Poate fi necesară o fază de construcție de încredere, prin activități informale, vizibile și participative. Ceainăria comunitară, proiecțiile de film, atelierele intergeneraționale pot fi un bun început pentru atragerea locuitorilor reticenți. Se recomandă și stabilirea unor „ambasadori locali” – persoane respectate din sat care pot încuraja participarea altora.

Un punct forte al planului este folosirea unui spațiu deja existent, pus la dispoziție fără chirie. Acest avantaj reduce presiunea financiară inițială și permite direcționarea resurselor către amenajări și dotări. Terenul destinat permaculturii este de asemenea o resursă valoroasă. O oportunitate neexploatată încă ar putea fi organizarea de tabere educative, mini-stagii pentru elevi sau workshopuri tematice pentru turiști, ceea ce ar aduce venituri suplimentare și vizibilitate. Dacă spațiul permite, pot fi luate în calcul și colaborări cu studenți de la agronomie, arhitectură peisageră, design de produs sau antropologie rurală – cu rol educativ reciproc.

„Cuibul cu Flori” este un proiect care nu doar propune soluții, ci cultivă o cultură a grijii, a reconectării și a regenerării rurale. Este un demers curajos, generos și bine ancorat în realitățile din Valea Drăganului, cu potențial de replicare în alte sate din România. Ca orice proiect aflat la început, are nevoie de prioritizare, parteneriate solide și mecanisme de autoreglare. Însă ceea ce îl face cu adevărat valoros este coerența dintre viziune, mijloace și valori. Este mai mult decât o întreprindere socială – este o invitație la transformare, făcută cu blândețe, competență și speranță.

Abia așteptăm să vizităm ”Cuibul cu Flori”.

Cu drag,

Loredana