Octavian Demian

Bună Georgiana,

Citind povestea descrisă de tine mai sus, mai precis despre proiectul „Cuibul Copilăriei”, pot spune, cu toată sinceritatea, că este unul dintre cele mai frumoase și complete proiecte pe care le-am văzut sau despre care am auzit, cel puțin în cercurile de cunoștințe alături de care trăiesc. Se simte în fiecare rând cât suflet s-a pus în el, câtă grijă pentru copii și câtă dorință reală de a face bine, nu doar de a bifa niște activități cu copii.

Parcurgând povestea, rând cu rând, îmi dau seama că nu e un proiect „de pe hârtie”, ci unul care a crescut dintr-o nevoie reală și profundă a acestor copii sau tineri din zona rurală.

Crezi că ar putea cineva scrie acest proiect mai bine? Așa ceva se poate proveni doar dintr-o experiență de viață trăită pe bune, ca părinte, ca om.

Îmi place mult că ideea pleacă de la ceva atât de simplu, dar esențial: copiii au nevoie de siguranță, de ascultare, de empatie și de conexiune reală. Apoi, din acel punct de plecare sincer, proiectul se dezvoltă armonios, oferind o gamă largă de activități, de la consiliere psihologică, ateliere de inteligență emoțională, până la tabere în natură și evenimente care să adune într-un loc întreaga comunitate. Este o modalitate prin care se construiesc relații: între copil și părinte, între generații, între copil și propriile emoții, între oameni și natură.

Faptul că toate acestea se întâmplă într-un loc ca Moneasa, într-un spațiu natural de o frumusețe rară care vindecă doar prin simpla lui prezență, adaugă o valoare enormă acestui proiect propus de tine. Nu e vorba doar de un decor frumos, ci de o alegere conștientă – natura devine parte din procesul de învățare și de vindecare. Iar cabana „Cuibul Copilăriei” e gândită exact ca un refugiu sigur, cald, prietenos, în care copiii pot să se simtă văzuți, iubiți și sprijiniți.

Un alt loc de desfășurare al acestor activități, nu la fel de pitoresc, ar fi la fel de benefic în detrimentul localității Moneasa?

Mi se pare grozav și faptul că proiectul e bine organizat și sustenabil. Nu e doar despre „a face bine”, ci și despre a construi o structură care poate funcționa pe termen lung. O structură cu activități care aduc venit, cum e închirierea cabanei, cu implicarea comunității, cu parteneriate și, mai ales, cu o echipă care va pune umărul pentru a realiza tot ce vă propuneți.

Crezi că vei putea găsi psihologi profesioniști care să dorească să vină să lucreze cu copii din mediul rural? Ținând cont că Moneasa se află la o distanță considerabilă de Arad, iar activitățile sunt atent adaptate vârstei și nevoilor fiecărui copil.

Singurul lucru care cred că ar putea aduce un plus ar fi o mai clară delimitare a grupurilor vulnerabile: copii cu părinți plecați la muncă, copii care se confruntă cu anxietate, sărăcie.

De asemenea, dacă s-ar adăuga și niște metode mai clare de măsurare a impactului – cum ar fi chestionare, măsurători simple ale progresului emoțional – ar putea ajuta și în relația cu partenerii sau eventualii finanțatori.

Una peste alta, „Cuibul Copilăriei” nu e doar un proiect, este o promisiune, cum că fiecare copil contează, că fiecare familie merită sprijin și că putem construi o lume mai sănătoasă emoțional începând de la lucruri simple, de exemplu: joacă, ascultare, povești și timp petrecut împreună în natură.

Este un model de grijă autentică, care merită susținut și replicat. Mă bucur că există și sper să crească frumos, așa cum cresc copiii când sunt înconjurați de oameni care cred în ei.