Maria Dorina Lencar

Citind acest proiect, am simțit efectiv că parcurg o scrisoare de dragoste adresată satului românesc autentic, acel sat cu care mulți dintre noi am crescut în amintiri, dar pe care, din păcate, timpul și migrația l-au schimbat profund. Asociația BUNETI reușește să surprindă perfect această realitate tristă, dar vine în același timp cu o speranță clară, bine argumentată și aplicabilă, că lucrurile se pot repara — nu la nivel simbolic, ci foarte concret.

M-a emoționat în mod special descrierea vieții vârstnicilor din Dalboșet, Lăpușnicu Mare și Bozovici. Imaginea aceea a băncilor goale de la porți și a tăcerii apăsătoare din casele cândva pline de râsete m-a făcut să realizez cât de mult contează prezența umană în viața acestor oameni. Acest proiect merge mult dincolo de a le oferi un simplu ajutor casnic; el redă, de fapt, bătrânilor demnitatea de a trăi și de a se simți din nou parte activă a comunității lor.

Îmi place foarte mult cum este gândită structura pe departamente. E o abordare inteligentă, care permite fiecărei părți a activității să se dezvolte în mod coerent, fără să se piardă în generalități. „Departamentul de Ajutor” răspunde nevoilor imediate și critice ale vârstnicilor, oferind soluții practice pentru menținerea calității vieții lor cotidiene. „Departamentul de Reparații și Îngrijire a Spațiilor Verzi” nu doar că îmbunătățește mediul în care acești oameni trăiesc, dar are și o valență educativă și ecologică, încurajând reutilizarea, compostarea și grădinăritul ecologic. Și, desigur, „Departamentul de Voie Bună” este inima vie a proiectului, locul unde sufletul comunității poate renaște prin evenimente comune, tradiții, povești și legături între generații.

Simt că Asociația BUNETI a înțeles perfect ce înseamnă să „reconstruiești” un sat: nu este vorba doar de infrastructură, ci de oameni, de legătura nevăzută dintre suflete. Este despre a reda rostul fiecărei zile pentru cei care trăiesc cu teama singurătății și a uitării. De multe ori, sprijinul material este esențial, dar mai mult decât atât, ceea ce îi ține pe oameni în viață este sentimentul că cineva îi vede, îi aude, le recunoaște valoarea.

Pentru a aduce o contribuție constructivă, aș sugera ca proiectul să includă și o componentă de memorie colectivă, prin care poveștile de viață ale bătrânilor să fie documentate, eventual sub formă de jurnal video, podcast sau publicație locală. Acest lucru ar avea dublu impact: pe de o parte, ar oferi vârstnicilor sentimentul că experiența lor de viață contează, iar pe de altă parte, ar ajuta generațiile tinere să înțeleagă mai bine istoria și cultura locului.

De asemenea, mi se pare că proiectul are potențial de replicare la nivel regional sau național, și ar fi păcat să nu fie gândit încă de la început cu o strategie de extindere. Fiecare zonă rurală din România se confruntă cu probleme similare, iar Asociația BUNETI poate deveni un model replicabil, un exemplu de bune practici pentru alte comunități.

Nu în ultimul rând, consider foarte valoroasă ideea de autofinanțare prin servicii oferite publicului larg. Este o strategie sănătoasă, care va permite asociației să își păstreze independența financiară și să-și crească sustenabilitatea în timp. Pentru și mai multă diversificare, poate fi explorată și varianta de organizare a unor tabere de vară intergeneraționale, care să atragă și turiști sau participanți din alte comunități, creând astfel o punte între rural și urban.

În concluzie, văd acest proiect ca pe o lecție despre ce înseamnă cu adevărat comunitatea. Este o invitație la solidaritate și un apel sincer la acțiune, într-o societate care, din păcate, tinde să uite de bătrânii săi. Asociația BUNETI vine ca un antidot la această uitare, cu respect, empatie și soluții concrete. Felicitări pentru viziune, pentru sufletul pus în acest proiect și pentru determinarea de a readuce viața în casele și inimile vârstnicilor din comunitatea voastră! Succes!