Luana Lance

      Câteodată, un proiect social nu e doar o listă de activități și obiective, ci o poveste care te atinge acolo unde analizele și statisticile nu ajung, la suflet. Povestea Asociației BUNETI e exact așa – un răspuns sincer la o durere pe care mulți o vedem, dar prea puțini o simțim cu adevărat. E vorba despre bătrânii care nu mai au cu cine împărtăși o vorba, o masă sau o zi de lucru în grădină. Și, mai ales, despre o comunitate care s-a destrămat încet, fără să observăm.  

     Fără a vrea să cădem în desuet, nu am putut să mă abțin a face referire la minunatele versuri ale lui Lucian Blaga: Sufletul satului

Copilo, pune-ți mânile pe genunchii mei.

Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.

Aici orice gând e mai încet,

și inima-ți zvâcnește mai rar,

ca și cum nu ți-ar bate în piept,

ci adânc în pământ undeva.

Aici se vindecă setea de mântuire

și dacă ți-ai sângerat picioarele

te așezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.

Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,

ca un miros sfios de iarbă tăiată,

ca o cădere de fum din streșini de paie,

ca un joc de iezi pe morminte înalte.

      Dincolo de toată sensibilitatea ce o degajă, ceea ce mi se pare cu adevărat remarcabil la BUNETI este că nu vine doar cu servicii, ci cu o schimbare de perspectivă. Nu vrea doar să aducă un lemn lângă casă sau să facă putin curat, ci să redea oamenilor sentimentul că încă mai contează, că grădina pe care nu mai au putere s-o lucreze poate fi din nou un loc de bucurie, că poveștile lor merită ascultate, și că satul, chiar dacă se schimbă, poate rămâne un cămin, nu doar un loc unde se îmbătrânește singur.  

      Proiectul are o viziune caldă, care merge dincolo de ajutorul social clasic. Da, există sprijin practic – de la cumpărături și reparații până la îngrijirea grădinilor – dar la mijloc stă ideea că o comunitate se repară prin relații, nu doar prin acte. Așa că departamentul de "Voie Bună" e la fel de important ca cel de reparații: acolo unde bunicii învață copiii să frământe aluatul sau să dea cu grebla, iar copiii îi ajută pe bătrâni să învețe să folosească un telefon, se reconstruiește ceva mult mai prețios decât o casă – se reconstruiește încrederea.  Desi pare un proiect naiv și idealist, are solutii practice și aplicabile: serviciile plătite de unii susțin pe ceilalți, grădinile ecologice pot deveni surse de hrană și mândrie, iar evenimentele comunitare nu sunt doar pentru amintiri, ci și pentru a lega noi conexiuni. Chiar și abordarea sustenabilă (compost, reducerea deșeurilor) arată că BUNETI nu se uită doar la nevoile de azi, ci și la satul de mâine.  Desigur, orice inițiativă de acest gen ar putea beneficia de puțin mai multă promovare, poate parteneriate cu licee sau universități care să aducă tineri în vizită, un mic atelier de meșteșuguri care să transforme lucrurile făcute de bătrâni în suveniruri pentru turiști, sau o serie de povești ale comunității strânse într-o carte. Dar ideea de bază e deja puternică și frumos pusă la punct: să faci din ajutor nu o povară, ci o parte firească a vieții la sat.  

       BUNETI nu e doar despre bătrâni. E despre ce alegem să păstrăm din traditiile stramosesti în lumea noastră și despre cum putem s-o punem în functiune din nou, chiar când pare să dispară. E un proiect care nu doar merită sprijin, ci și admirație. Pentru că, în fond, nu construiește doar servicii.